CANNES 2014. Irina Margareta Nistor ne „traduce” de ce România nu are, din nou, niciun film în competiția oficială a festivalului

CANNES 2014. Irina Margareta Nistor ne „traduce de ce România nu are, din nou, niciun film în competiția oficială a festivalului
Publicat: 15/05/2014, 21:02
Actualizat: 29/07/2014, 20:44

Cea de-a 67-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes aduce anul acesta în competiție cineaști reputați, printre care Betrand Bonello (deținătorul unui premiu FIPRESCI pentru pelicula „La pornographe”), Nuri Bilge Ceylan (dublu câștigător al Marelui Premiu al Juriului la Cannes – în 2003 și 2011), David Cronenberg (nominalizat la Palme d”Or în 2012 pentru filmul „Cosmopolis”) și Jean Luc Godard (premiat de Academia Americană de Film cu „Oscarul de onoare”).

Pentru al doilea an consecutiv însă, România nu este reprezentată în competiția oficială, ci doar în secțiunea „Quinzaine des Réalisateurs” – cu scurtmetrajul „Trece și prin perete”, al lui Radu Jude – , și în cea a proiecțiilor speciale – cu filmul colectiv „Les ponts de Sarajevo”, la care a lucrat și Cristi Puiu.

Totuși, absența cineaștilor români în concurs nu este neapărat o bilă neagră pentru cinematografia din țara noastră, apreciază criticul de film Irina Margareta Nistor.

„Nici măcar țările cu o cinematografie foarte dezvoltată nu participă chiar în fiecare an la Cannes, așa încât nu ar trebuie să ne mire că România nu este acum în competiția oficială”, a explicat ea pentru gândul.

„Îl avem totuși pe Radu Jude aici, cu scurtmetrajul Trece și prin perete, dar și Corner-ul (secțiunea necompetitivă„Short Film Corner”, n. red) unde sunt prezente mai multe scurtmetraje românești. Deocamdată atât anul acesta, dar, repet, noi am fost foarte multă vreme prezenți. A fost un concurs de împrejurări foarte fericit că am ajuns atâția ani la Cannes, și nu doar în competiția oficială, ci și în alte secțiuni, cum ar fi Un Certain Regard. Sunt alte țări care nu au fost niciodată la acest festival”, a adăugat Irina Margareta Nistor.

În plus, susține criticul de film, lipsa unei producții cinematografice românești în competiția oficială nu poate fi caracterizată drept o nereușită, întrucât nu există informații legate de o eventuală încercarea a vreunui regizor român de a trece de selecție.

„Nu putem face astfel de pronosticuri pentru că nu știm exact cine a trimis… nimeni nu spune. Deci nu știu dacă au fost unii care trimis filme și nu au fost acceptate sau dacă nu au trimis deloc”, a explicat aceasta. „Și nici nu sunt foarte multe filme terminate. Asta mi-am dat seama din lista pe care au trimis-o la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) în avans… Nu e recoltă chiar foarte bogată. Însă cred că la anul vom avea mai multe șanse la Cannes”, a completat Irina Margareta Nistor.

22 de filme românești au fost lansate anul trecut, potrivit datelor din box office centralizate de gândul. Dintre acestea, pelicula „Sunt o babă comunistă”, în regia lui Stere Gulea, ar fi putut ajunge la festivalul de pe Croazetă, apreciază Irina Margareta Nistor.

„Din punctul meu de vedere, acesta ar fi putut merge la Cannes, însă, repet, nici nu știu dacă a fost sau nu trimis pentru a fi selectat”, a explicat ea.

Producția amintită, ce o are în rolul principal de Luminița Gheorghiu, a adus în sala de cinema puțin peste 15.000 de români. Cei mai mulți spectatori – 117.949 – i-a avut anul trecut „Poziția copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, care și-a adjudecat atât premiul Gopo pentru „Cel mai bun film”, cât și trofeul Uniunii Cineaștilor din România (UCIN).

În ceea ce privește prezența României la Festivalul Internațional de la Cannes de-a lungul timpului, unicul trofeu „Palme d”Or” obținut de țara noastră în competiția oficială a fost cel adjudecat de Cristian Mungiu pentru pelicula „4 luni, 3 săptămâni și două zile”.

Anul trecut, Tudor Cristian Jurgiu a fost recompensat cu premiul al treilea la secțiunea „Cinéfondation” pentru scurtmetrajul „În acvariu”.

Alberto Pizzoli/AFP/Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×